Valea lui Stan – acolo unde natura se împletește cu aventura

autor: Patricia

Data: august 2018

     Munții Făgăraș te fascinează cu potecile ce-i străbat crestele semețe, cu peisaje largi asupra văilor și cu trasee ce-ți pun adrenalina în mișcare. Dar frumusețea acestui munte nu se găsește doar la altitudine, ci poți avea parte de combinația perfectă între natură și aventură, pe un traseu accesibil chiar de pe celebrul și aglomeratul 🙂 Transfăgărășan.  Și pentru că nouă ne plac turele cu aventură am așteptat cu nerăbdare să descoperim universul de cascade, pereți înalți de stânca, canion, lanțuri și scări metalice de pe Valea lui Stan. Continue reading “Valea lui Stan – acolo unde natura se împletește cu aventura”

Peștera Polovragi și aventura prin Cheile Oltețului

autor: Patricia

Data: august 2018

       Oltenia de sub Munte este presărată de locuri cu povești interesante și cu o frumusețe aparte. În apropierea localitații Polovragi se află trei obiective vizitate de o multitudine de turiști: Mănăstirea Polovragi, Peștere Polovragi și Cheile Oltețului. Fiind în zonă am decis să vizităm și noi două dintre ele, peștera și cheile, pentru cele din urmă având gânduri de aventură. Continue reading “Peștera Polovragi și aventura prin Cheile Oltețului”

Buila Vânturarița – o tură lungă și un munte sălbatic

autor: Patricia

Data: august 2018

     Nu întâmplător am ales să vizităm și Oltenia de sub Munte anul acesta, iar după un început ceva mai domol pe la Peștera Muierii, Peștera Polovragi, Cheile Oltețului, Horezu- sat Olari, culele din Măldărești și Muzeul Trovanților, a venit rândul și unei ture pe munte.

     Buila era de mult pe lista noastră, iar Sergiu îmi tot alimenta curiozitatea de fiecare dată când pomenea de o posibilă tură. Informații prea multe nu aveam despre zonă, știam doar că este cel mai mic parc național din România, iar fotografii am văzut relativ puține și mai toate din Curmătura Builei. Continue reading “Buila Vânturarița – o tură lungă și un munte sălbatic”

Cu barca pe Bega – o tură pe apă

autor: Patricia

Data: iulie 2017

     Căldura lui Cuptor poate fi uneori copleșitoare și gândul cel mai des care îți vine în minte este să te răcorești undeva pe malul unei ape, fie ea râu, lac, mare… apă lină să fie, aducătoare de răcoare. Cam astea erau și gândurile noastre într-o duminică toridă de iulie. Însă planul nostru inițial s-a schimbat rapid cu ceva mult, mult mai interesant: o tură cu barca pe Bega, ce cu siguranță suna mai palpitant decât tolănitul pe plaja unui lac.

Continue reading “Cu barca pe Bega – o tură pe apă”

RoEstTrip – ziua 6: Munții Măcin – Culmea Pricopanului și tură pe Vârful Țuțuiatu

autor: Patricia

Data: august 2013

     Dimineață însorită, într-un peisaj arid de vară, stând față în față cu cei mai vechi munți din țară. Așa am făcut cunoștință cu Munții Măcin, căci seara precedentă la lumina farurilor și cu oboseala acumulată după coborârea din Ciucaș și drumul până în Măcin nu ne-au prea permis să distingem mare lucru din ineditul acestui masiv. Dar atmosfera calmă a dimineții ne-a adus față în față formațiunile geologice ce sunt presărate pe culmile acestui munte aparte, care parcă își poartă vârsta la vedere cu aspectul său rupt dintr-o altă eră.   Continue reading “RoEstTrip – ziua 6: Munții Măcin – Culmea Pricopanului și tură pe Vârful Țuțuiatu”

RoEstTrip – ziua 3: Bucegi – vârful Bucșoiu, crucea Caraiman, Babele și Sfinxul

autor: Patricia

Data: august 2013

    Dimineața ne-a întâmpinat cu pași domoli de bocanci în jurul nostru, drumeții ce s-au trezit cu primele raze ale soarelui dorind să vadă răsăritul, iar pașii lor erau pe la urechile noastre, căci noi tot în sala de mese eram savurând ultimele clipe de somn, după mutarea de seara precedentă de la priciuri. Și am dormit foarte bine, în mod cert în înghesuiala ce era la priciuri nu ne-am fi odihnit. Ne pregătim rapid și pornim la drum în tura de încălzire, spre vârful Bucșoiu. Continue reading “RoEstTrip – ziua 3: Bucegi – vârful Bucșoiu, crucea Caraiman, Babele și Sfinxul”

RoEstTrip – ziua 2: pe crestele munților Bucegi, de la cota 1400 pe Drumul Grănicerilor până la Omu

autor: Patricia

Data: august 2013

   Dimineață în Sinaia, vreme frumoasă, o trupă pe cinste și mult chef de explorare… ingredientele cu care ne-am pregătit pentru a face cunoștință cu munții Bucegi. Deși sunt poate cei mai vizitați munți din țară, fiind accesibili și foarte populari, pe lista noastră au avut puțin de așteptat din pricina antropizării lor și a mulțimii mai mult sau mai puțin pasionată de munte, ce îi bate cărările an de an, fie vară, fie iarnă, în bocanci sau schiuri. Însă noi am pregătit o primă întâlnire mai aparte, prima zi călăuză fiindu-ne doar banda roșie BR. Continue reading “RoEstTrip – ziua 2: pe crestele munților Bucegi, de la cota 1400 pe Drumul Grănicerilor până la Omu”

RoEstTrip – ziua 1: Canionul Șapte Scări, Canionul Tamina, Cascada Urlătoarea

autor: Patricia

Data: august 2013

     Vara este sezonul nostru preferat de scos bocancii la plimbare, mai ales pe creste, unde banda roșie ne călăuzește pașii pe poteci. Anul acesta a venit rândul unei călătorii prin părțile răsăritene ale țării, pe lista noastră fiind tărâmurile frumoase din Bucegi, Ciucaș și Delta Dunării. Continue reading “RoEstTrip – ziua 1: Canionul Șapte Scări, Canionul Tamina, Cascada Urlătoarea”

Create a website or blog at WordPress.com

Up ↑