Tură de speoturism în Peștera Vântului – aventură în subteran

autor: Patricia

Data: iulie 2019

Munții Apuseni, un mozaic de calcare cu relief carstic variat este un tărâm ce-l descoperim cu drag și chef de aventură de fiecare dată când avem ocazia să-i explorăm cheile, peșterile și locurile pitorești. De data aceasta am ales ca destinație Munții Pădurea Craiului, zona Șuncuiuș – Vadu Crișului pentru a porni în explorarea lumii subpământene ascunse de ochii curioșilor, un univers de sute de peșteri, unele amenajate, altele încă în curs de explorare. Locul acesta însă ascunde un loc unic: cea mai lungă peșteră din România, Peștera Vântului, ce este acum accesibilă în regim speoturistic.

Și cum o astfel de ocazia nu puteam să o ratăm, ne-am îndreptat către Șuncuiuș, județul Bihor, să descoperim misterele subteranului.

Dar poate te întrebi cum de se poate vizita Peștera Vântului? Spre încântarea noastră am aflat că prima rețea de peșteri speoturistice din România a fost dezvoltată în Munții Pădurea Craiului, unde zece peșteri deosebite așteaptă să fie explorate de cei ce doresc o experiență de neuitat, iar Peștera Vântului se numără printre ele. Peștera se vizitează în prezența ghizilor, cu echipament specific: cască, frontală, salopetă și cizme. Fiind o peșteră neamenajată turele se programează în avans, în caz contrar toți ce poți admira este zona pe unde se face accesul în peșteră, misterul peșterii fiind închis sub lacăt . 🙂

Pentru că am vrut să admirăm mai mult decât o trapă și un grilaj metalic 😛 , am participat la o tură organizată de Aventura Trekking, o echipă de oameni faini și profesioniști alături de care poți descoperi destinațiile de aventură din Bihor.

Ne-am echipat corespunzător cu salopetă, cască cu sursă de lumină, cizme de cauciuc și foarte mult entuziasm. Trupa e pregătită, sosesc și ghizii de la Clubul Speologilor Amatori din Cluj. Toate bune până aflăm de lipsa cheii buclucașe, ce ar trebui să deschidă calea către lumea subterană. Până apare și prețioasa cheie în peisaj ne rămâne niște timp să ne obișnuim cu noua costumație, iar grupul se destinde odată cu intrarea în scenă a unei chitare ce ne încântă pentru câteva minute.

Și ca să profităm din plin de timpul ce-l avem la dispoziție, facem o tură de încălzire la Peștera Ungurul Mare care se află în apropiere. Drept e că suntem un pic prea echipați pentru traseul turistic de vizitare al peșterii, dar e mai interesant așa.

Vizita se sfârșește, între timp sosește și cheia mult așteptată, așadar ne întoarcem către Poiana Frânturii unde un pod suspendat ne arată calea către Peștera Vântului. Un scurt urcuș prin pădure ne aduce în fața intrării artificiale către Peștera Vântului, un puț vertical ce ne va coborî către tărâmul subteran . Deoarece galeria naturala de acces era foarte strâmtă și greu accesibilă, a fost blocată și s-a deschis o intare artificială la cațiva zeci de metri distanță.

”…aici pe versantul muntelui a crăpat stânca. Om nu prea încape acolo, dar vântul suflă încontinuu de acolo. Vara rece, iarna cald. Păstorii se răcoresc acolo în zilele foarte călduroase. Se spune, că sufletul munţilor ar umbla prin crăpătura aceasta de aceea suflă vântul acela puternic de acolo. ” – Bagaméri Béla, 1961

Trapa se deschide și un puternic curent de aer se face simțit, de unde și denumirea de Peștera Vântului. Temperatura medie din interior este în jur de 12˚C, iar diferența de temperatură dintre interior și exterior creează permanent acest curent de aer ce se formează la intrare. Ghidul ne demonstrează puterea masei de aer ce iese din peșteră aruncând către trapă un mănunchi de frunze, care este împins către cer într-un dans frenetic. Aflăm cu ocazia asta că poate fi ridicată către cer o întreagă rolă de hârtie igienică 😛 , dacă temperatura de afară este suficient de ridicată.

Odată coborâți în subteran curentul nu se mai simte, dar ni se arată silueta etajului activ unde susură râul subteran. E totul atât de calm și misterios, coborârea în peșteră ne transpune într-un tărâm necunoscut pe care suntem nerăbdători să-l descoperim, asemeni lui Bagaméri Béla ce a descoperit peștera în anul 1957. La începutul galeriei ne așteaptă un panou cu o schiță a labirintului de galerii ce însumează cei peste 50 km cartați ai Peșterii Vântului și încă mai este loc pentru noi descoperiri, așadar peștera este cel mai lung sistem de galerii cunoscut din România și cea mai lungă peșteră din sud-estul Europei.

Nu îți imagina totuși că peșteră este liniară, cei 50 km reprezintă suma tuturor galeriilor ce sunt dezvoltate pe patru nivele: galeria activă și trei etaje superioare fosile. Extensia peşterii (cea mai lungă distanţă între două puncte pe linie aeriană) este de 3,2 km, iar cea mai mare diferenţă de nivel este de 120 m, iar singura intrare cunoscută este cea pe care am folosit-o și noi. Încă se caută o a doua intrare ce ar facilita accesul către capătul celălalt al peșterii, unde se ajunge în aproximativ 12 ore de mers în subteran, speologii ce încă lucrează la cartare fiind nevoiți să facă expediții subterane de mai multe zile.

Din tot acest labirint fascinant ruta speoturistică parcurge aproximativ 800 m, respectiv 1,5 km dus-întors, ce curpinde galeria activă și etajul I. Deși la prima vedere distanța pare scurtă, tura durează aproximativ 3 ore tocmai pentru că este o peșteră neamenajată și parcurgerea se face în alt ritm și cu multă aventură.

Deși toți cunoaștem peștera pentru recordul de lungime, ea este unică şi pentru că aici se găsesc aproape toate formele endocarstice cunoscute – totalitatea proceselor și formelor carstice care se dezvoltă în interiorul masivelor calcaroase. Se găsește aici şi  o colecţie de cristale:  cristale de carbonat de calciu multiforme, cristale de aragonit, gips cu forme florale și monocristale. Din punct de vedere geologic Peștera Vântului  s-a format într-un bloc de calcare triasice, iar deasupra calcarelor acestea se află un strat impermeabil de conglomerate şi gresii jurasice . Acest fapt a influenţat formarea acestui sistem labirintic cu mai multe etaje, dar este şi cauza pentru care peştera este săracă în materie de formaţiuni, dar spectaculoasă.

Hai să explorăm magia subteranului 😀 . Pornim pe galeria activă, urmând sinuozitatea râului, când prin apă, când pe uscat, admirând tavanul ce își modifică înălțimea și forma. Tot în această primă porțiune sunt prezente și formațiuni. Avem ocazia să ciocnim „paharul de onoare” cu apă super-filtrată, ce se scurge dintr-o formațiune aflată pe unul din pereții laterali. Traseu devine din ce în ce mai interesant cu zone unde ne ajutăm de cabluri și ne strecurăm în locuri unde tavanul coboară foarte aproape de noi. Ajungem în punctul unde putem observa Torpila, cea mai mare stalactită din peșteră din care acum picătură timid câțiva stropi de apă, însă în perioade ploioase devine un veritabil duș, cu un jet de apă consistent.

Traseul urmărește mai departe galeria activă, în care înălțimea galeriei variază destul de mult. Atât de fascinat e traseu încât pe alocuri uit să apreciez distanța dintre capul meu și tavanul variabil al peșterii, noroc că am cască pe cap 😛 . Dar se pare că distracția abia începe, cu primele scări ce trebuie să le urcăm în drumul nostru către etajul I. Ne strecurăm printr-o serie de hornuri, urcăm mai multe scări și ne ajutăm de cabluri. O veritabilă explorare!

Ajunși în etajul I peisajul se schimbă și urmăm vechile meandre ale râului subteran, traseul sinous parcurgând galerii din nou foarte diferite ca înălțime, ba ne simțim mici, ba suntem prea mari și trebuie să ne aplecăm. E greu să descriu în cuvinte măreția locului și sentimentul aparte ce-l simți când ești acolo, ești asemeni unui explorator, dar frumusețea locului te fură și traseul e atât de întortocheat încât poți să te pierzi foarte ușor. E năucitor traseul la propriu și la figurat 😀 . Mai dăm o tură prin fascinantele meandre, testăm și salopeta cu o coborâre ca pe tobogan înainte de a ne întoarce către zona cu scări și să începem coborârea către etajul activ, căci cele 3 ore par să fi trecut foarte repede și trebuie să ne îndreptăm către ieșire.

Tura de speoturism în cea mai lungă peșteră din România, Peștera Vântului, este o experiență unică și de neuitat într-un loc unde natura a creat o fascinantă lume subternă care pe noi ne-a captivat și cu siguranță vom repeta experiența și în alte peșteri. Până atunci îți recomandăm să descoperi și tu frumusețea tărâmului întunecat și întortocheat al Peșterii Vântului!

 

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

Create a website or blog at WordPress.com

Up ↑

%d bloggers like this: