Vulcanii noroioși – Pâclele Mari și Pâclele Mici

Localizare: comuna Berca, jud. Buzău

În Subcarpații Buzăului, pe teritoriul comunei Berca se găsesc patru zone unde se manifestă fenomenul vulcanilor noroioși: Pâclele MariPâclele Mici, Pâclele de la Beciu și Fierbătorile de la Berca, primele două areale fiind și cele mai spectaculoase și mai vizitate.

steluta IN

De ce recomandăm:

Zona Buzăului cuprinde câteva locuri cu un farmec aparte, locuri ce ne transpun parcă într-o altă lume. Printre dealurile pitorești din apropierea comunei Berca, poți descoperi o atmosferă unică, un univers selenar în miniatură: vulcanii noroioși de la Pâclele Mari și Pâclele Mici.

1 drumul spre vulcanii noroiosi

Înainte însă de a povesti despre cele două zone, hai să aflăm mai multe despre vulcanii noroioși. Deși departe de a avea aspectul unui vulcan impunător, fenomenul vulcanilor noroioși este unul foarte interesant, ce presupune ieșirea la suprafață a unor emanații de gaze naturale, ce trec printr-un strat de sol argilos și apă freatică. Gazele împing nămolul rezultat la suprafață, care în timp se usucă în contact cu aerul și formează niște structuri conice asemănătoare unor vulcani. Nămolul ce iese la suprafață este rece, provenind dintr-un strat de argilă.

Fenomenul este răspândit pe glob, în Europa fiind destul de rar întâlnit, prin Italia, Islanda, Ucraina și Rusia. În România vulcanii noroioși apar în Podișul Moldovei, Subcarpații Gorjului și Podișul Târnavelor însă cei mai spectaculoși sunt cei din Buzău, unde la Pâclele Mari şi Pâclele Mici există platouri argiloase în care se găsesc conuri şi cratere de argilă întărită, cu diametre de la câţiva centimetri la câţiva metri. Aceste cratere lasă impresia unui cazan în care clocoteşte o pastă cenuşie de unde şi denumirile populare de “pâcle” sau “fierbători”.

Pâclele Mici

Pentru noi descoperirea tărâmului fermecător a început la rezervația Pâclele Mici, la primele ore ale dimineții. Am pornit din incinta camping-ului Muddy Land, un camping interesant pe care îl recomandam, unde am și înnoptat la cort cu o seară înainte. Apoi am urmat  Aleea Vulcanilor, poteca ce te conduce din camping spre rezervație, de unde poți zări în depărtare Pâclele Mari.

2 camping Muddy Land3 camping Muddy Land4 Aleea Vulcanilor5 vedere spre Paclele Mari

După aproximativ 10 minute de urcuș ușor pe dealul înverzit din fața noastră, ajungem pe un platou unde un peisaj total diferit ni se deschide în față: sol crăpat lipsit de vegetație, praf ridicat de vânt și mici conuri argiloase țuguiate spre cer. Privim spre cele 16,5 hectare ale rezervației Pâclele Mici.

6 rezervatia Paclele Mici7 peisaj Paclele Mici8 crater

O plimbare pe platou ne scote în cale conuri active, sub forma unor mini-vulcani din care se scurge noroi, dar și conuri inactive, peisajul fiind unul în permanentă schimbare modelat de activitatea subterană a gazului natural.

9 Paclele Mici10 vulcan noroios11 Paclele Mici12crater Paclele Mici13 vulcani

În cale ne ies și o sumedenie de cratere, mai mici și mai mari, în care bolborosește noroiul, scoțând la suprafață gazul cu miros specific. Din aceste cratere curg la vale șuvoaie de noroi, ce modelează peisajul brăzdat contrastant cu dealuri înverzite din jur. Pâclele Mici sunt de neratat, vulcanii fiind activi și numeroși, iar dacă ai noroc să fie puțini turiști prin jur chiar poți avea parte de un peisaj selenar, chiar dacă ești cu picioarele pe Pâmânt :D.

14 crater mare Paclele Mici15 mare de noroi16 siroaie Paclele Mici17 plimbare printre cratere18 brazde de noroi19 Paclele Mici20 contrast21 peisaj Paclele Mici

Pâclele Mari

Un foarte scurt drum cu mașina ne duce la Pâclele Mari, denumirea făcând acest sit cel mai popular dintre cele două rezervații, astfel încât aici am avut parte de o atmosferă mai plină de turiști.

22 rezervatia Paclele Mari23 spre vulcani24 urcam spre vulcan

Arealul are 22 hectare, dar numărul vulcanilor este mai mic decât în cazul Pâclelor Mici :). Există un crater măricel care fură privirile turiștilor prin bulele mari de noroi ce se sparg zgomotos, câțiva vulcani activi mai mici și câteva conuri fosile.

25 craterul mare Paclele Mari26 vulcan noroios in actiune29 vulcan mic Paclele Mari

De pe marginea puternic brăzdată a rezervației poți privi în zare către Pâclele Mici.

27 vedere spre Paclele Mici28 peisaj Paclele Mari30 siroaie de noroi

Nouă ne-a plăcut incursiunea în lumea vulcanilor noroioși și al lor peisaj bizar și îți recomandăm  să descoperi Pâclele Mici – vulcanii mari și Pâclele Mari – vulcanii mici! 🙂

Puncte acces:

Pâclele Mari – urmăm ruta Sătuc – Berca – Polciori – Pâclele Mari, de-a lungul căreia vom întâlni și panouri indicatoare către rezervație.

  • ajuns în zona rezervației, pe partea stânga va fi o primă parcare, aceasta fiind cu plată, însă dacă urmezi drumul încă aproximativ 100 m spre dreapta vei ajunge în parcarea fără plată.

parcare Paclele Mari

Pâclele Mici – urmăm ruta Sătuc – Berca – Polciori – Pâclele Mici, drum ce coincide până la un punct cu cel ce duce la Pâclele Mari, dar înainte de a face curba strânsă spre stânga ce o face drumul, observăm și urmăm panoul cu roșu ce indică spre camping-ul Muddy Land.

acces Paclele Mici

  • ajuns la camping poți parca aici contra cost și apoi să urmezi la pas Aleea Vulcanilor, ce te conduce la rezervație;

acces Paclele Mici prin camping

  • sau poți trece de camping și urmezi drumul mai departe până ajungi la baza dealului, unde se află niște construcții. Poți parca aici și apoi să urci dealul la pas ca să ajungi la rezervație.

acces alternativ Paclele Mici

Program de vizitare:

  • vara, zilnic 9.00 – 20.00;
  • iarna, zilnic 9.00 – 16.00;
  • nu se vizitează în caz de ploaie. 

Tarif vizitare:

  • Adulţi: 4 lei
  • Studenți: 2 lei
  • Elevi: 1 leu
  • tarifele sunt valabile pentru Pâclele Mari și Pâclele Mici, pentru fiecare rezervație se achizioționează câte un bilet separat.

2 thoughts on “Vulcanii noroioși – Pâclele Mari și Pâclele Mici

Add yours

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

Create a website or blog at WordPress.com

Up ↑

%d bloggers like this: