Culele de la Măldărești

Localizare: comuna Măldărești, jud. Vâlcea

Complexul Muzeal Măldărești cuprinde Cula Greceanu, Cula Duca și casa memorială I. Gh. Duca  și se află în localitatea Măldărești.steluta IN

De ce recomandăm:

În localitatea Măldărești ai ocazia să vizitezi 2 din cele 27 de cule ce încă există în România, Cula Greceanu și Cula Duca fiind printre cele ce află într-o  stare foarte bună de conservare.

Dar înainte de toate, ce este o culă? Cula este un tip de locuință fortificată răspândit în Peninsula Balcanică, cu precădere în Serbia, Bulgaria și Albania. În România le putem întâlni în Oltenia și Muntenia, unde au apărut în secolele al XVII-lea și al XVIII-lea din nevoia micii boierimi din mediul rural de a-și apăra familia și averea în fața invadatorilor.

Termenul „culă” derivă din turcescul „kula” = turn, asemănarea cu un turn putând fi observată la nivel formal: o construcție cu o volumetrie simplă și compactă, cu plan rectangular, cu pereți groși, cu două sau trei niveluri, având rol de apărare, veghe și locuire.

 

Cula Greceanu – cea mai veche culă din România

Începem turul prin complexul de Măldărești, cu cea mai veche construcție a sa, Cula Greceanu, construită în secolul al XVI-lea ca turn de apărare de către Nan Paharnicul și transformată ulterior în locuință întărită de către Tudor Maldăr.

Forma actuală a culei datează din secolul al XVIII-lea, fiind refăcută de boierul Gheorghe Măldărescu și soția sa Eva. În secolul al XIX-lea trece, prin zestre, în familia Greceanu.

Cula are trei niveluri: pivnița cu acces separat din exterior, spațiile de locuit aflând-se la cele două niveluri superioare, accesibile printr-o ușă puternic întărită și o scară de lemn. Construcția îmbină armonios elemente ce țin de apărare (metereze, guri de tragere, încăpere secretă/ ascunzătoare),  cu elemente ale stilului brâncovenesc (cerdac, arce trilobate, ferestre traforate).

Interioarele te vor fermeca prin atmosfera creată de mobilierul de lemn masiv, diverse obiecte de epocă și frumoasele sobe cu olane.

 

Cula Duca                

Cea de-a doua construcție a complexului, este  impunătoarea Culă Duca, construită de Gheorghiță Măldărescu, fiul lui Gheorghe Măldărescu, în anul 1812. În 1907 cula este cumpărată de Ion Gheorghe Duca.

Cula Duca are o înfățișare robustă, având un plan compact și trei niveluri, toate accesibile print-un singur acces exterior. Spațiul de la nivelul intrării este dedicat pivniței, unde putem observa impresionanta structură pe grinzi și stâlpi de lemn. La nivelurile superioare ajungem urcând o scară a cărui intrados este frumos decorat cu pictură. Primul nivel are un aspect compact către exterior, având ferestre mici, iar ce de al doilea prezintă și un cerdac.

Ambientul interior este dat de mobilierul sculptat de lemn, diverse obiecte, inclusiv ceramică și din nou sobe cu olane, care au forme și decorații diferite în fiecare încăpere.

 

Casa memorială I. Gh. Duca

Omul politic I. Gh. Duca a fost fermecat de pitorescul locului, iar după ce a cumpărat cula decide să-și construiască aici, în 1912, și o casă de vacanță, fiind cea de-a treia clădire a complexului de la Măldărești. Casa cu un frumos pridvor, găzduiește acum un mic muzeul, interiorul fiind bogat în mobilier de epocă, tablouri și obiecte de decor ce redau o atmosferă interbelică.

Complexul Muzeal de la Măldărești este astfel un loc plin de farmec și istorie, unde te poți bucura de poveștile vechilor cule, de atmosferă autentică și de două curți frumoase ce fac cinste locului.

Nota de autenticitate ce o poartă întreg complexul a fost și motivul pentru care aici s-au filmat „ Drumul Oaselor”, „ Iancu Jianu- Haiducul”, „Trandafirul galben” și mai recentul „ Aferim”. Ne-am bucurat să descoperim o mică fărâmă din istoria țării, te invităm și pe tine! 🙂

Punct acces:

Program de vizitare:

  • aprilie – octombrie, zilnic 10.00 – 18.00. Luni închis;
  • noiembrie – martie, zilnic 9.00 – 17.00. Luni închis;
  • culele se vizitează în prezența ghidului.

Tarif vizitare:

  • Adulţi: 4 lei
  • Copii: 3 lei
  • Taxă foto: 10 lei

Site: îți recomandăm un site unde găseți informașii utile despre toatele culele din România

www.kule.ro

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

Create a website or blog at WordPress.com

Up ↑

%d bloggers like this: