Satul Olari – vatra ceramicii de Horezu

Localizare: strada Olari, oras Horezu, jud. Vâlcea

Fostul sat Olari, acum parte a orașului Horezu, constituie vatra ceramicii oltenești ce a fost inclusă în lista Patrimoniului Cultural Imaterial UNESCO, în anul 2012.

steluta IN

De ce recomandăm:

Meșteșugul olăritului este o îndeletnicire străveche a omului, iar România încă păstrează vie această tradiție în câteva zone din țară. Centrul ceramicii de Horezu, este satul Olari, unde încă există familii de olari tradiționali, ce duc mai departe o moștenire de 300 de ani, de pe vremea lui Constantin Brâncoveanu.

Am decis să descoperim și noi frumusețea vaselor de lut lucrate cu migală și am avut norocul, venind dinspre Polovragi, să observăm o plăcuță ce indica  „Satul Olari – vatra ceramicii românești – patrimoniu imaterial UNESCO” . Spun noroc, pentru că aici sunt în  mare parte atelierele meșterilor olari, unde tradiția se duce nealterată mai departe, deși tot mai puțini tineri vor să preia meșteșugul.

Arta olăritului se transmitea din generație în generație, fiind practicată atât de femei cât și de bărbați. Tradițional bărbații erau cei care prelucrau argila în materia primă pentru modelarea vaselor, iar femeile se ocupau cu decorarea acestora, utilizînd un corn în care se prinde o pană de gâscă prin care curge vopseua. Printre motivele tradiționale cu care erau decorate vasele se numără: cocoșul, spirala, pomul vieții.

Merită să vii la Olari să vezi cum încă se lucrează tradițional, pe roată mecanică de lemn, cu ustensile vechi, iar arderea se face în cuptoare de cărămidă cu foc de lemne. Meșterii sunt bucuroși să îți povestească despre procedeul prin care un bulgăre de lut se transformă într-un frumos vas. Noi am trecut pragul famillor Bîscu, Mischiu și Iorga, de unde ne-am și cumpărat câteva piese frumos decorate.

De asemenea de neratat este casa-muzeu a familiei Vicșoreanu, unde vei poți descoperi istoria ceramicii de Horezu, cu piese ce au vechime și de 100 de ani. Aici vei putea descoperi de asemenea vase decorate de maestrul ceramist Victor Vicșoreanu, al căror desen minuțios este ridicat la rang de artă.

Desi există o sumedenie de tarabe cu ceramică la intrarea în Horezu, din păcate multe dintre ele vând ceramică făcută în China sau Bulgaria, deci nu cea autentică, la care se adauga kitch-ul: pitici de grădina și diverse suveniruri care le găsesti la mai toate tarabele de acest gen din țară. Recomandarea noastră e sa cumperi direct din ateliere meșterilor olari. Mai jos găsesti un link spre o listă cu locațiile acestora, atât cele din Olari, cât și cele din Horezu.

Au pătruns unele elemente care nu sunt specifice zonei chiar și în ateliere olarilor tradiționali (vase din alte regiuni sau fluierici). Te încurajăm să cumperi doar ceea ce este autentic pentru această zonă, astfel poate vor înțelege meșterii cât de important este să-și vândă doar propria producție. Dar pentru asta au nevoie de sprijinul nostru.

Punct acces:

  • localitatea Horezu, județul Vâlcea;
  • la intrarea în orașul Horezu există mici panouri indicatoare către satul Olari (actuala stradă Olari).

panou indicator

Site: aici vei găsi mai multe informații despre locațiile atelierelor meșterilor olari, atât de pe strada Olari cât și din Horezu

www.horezu-infoturism.ro/satul-de-ceramisti-din-olari

 

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

Create a website or blog at WordPress.com

Up ↑

%d bloggers like this: