Buila Vânturarița – o tură lungă și un munte sălbatic

autor: Patricia

Data: august 2018

     Nu întâmplător am ales să vizităm și Oltenia de sub Munte anul acesta, iar după un început ceva mai domol pe la Peștera Muierii, Peștera Polovragi, Cheile Oltețului, Horezu- sat Olari, culele din Măldărești și Muzeul Trovanților, a venit rândul și unei ture pe munte.

     Buila era de mult pe lista noastră, iar Sergiu îmi tot alimenta curiozitatea de fiecare dată când pomenea de o posibilă tură. Informații prea multe nu aveam despre zonă, știam doar că este cel mai mic parc național din România, iar fotografii am văzut relativ puține și mai toate din Curmătura Builei.În mintea mea s-a creat imaginea unui munte mic, cu locuri frumoase, o imagine idilică care cumva nu se potrivea cu durata mare a traseului pe care l-am ales, din informațiile găsite ne așteptam la o tură de cam 13 ore, ce aveam să o împărțim în 2 transoane din motive de organizare. Desigur când planifici o tură cu durată mai lungă nu te aștepți să fie floare la ureche, însă Buila avea să dezvăluie piesa lipsă din puzzle-ul imaginii ce o aveam despre acest loc.

Traseul ce ni l-am propus era următorul:

Valea Otăsăului – Schitul Pătrunsa – Curmătura Builei – Șaua Ștevioara – Vf. Vânturarița Mare – Curmătura Oale – Stâna Oale – Schitul Pahomie – Schitul Pătrunsa – Valea Otăsăului

harta traseu

La ceas de seară spre Curmătura Builei

Traseu: Valea Otăsăului – Schitul Pătrunsa

  • marcaj: cruce roșie CR;
  • durată: 1 h;
  • dificultate: mediu;
  • surse de apă: Valea Otăsăului, Schitul Pătrunsa.

      După o zi plină de vizitat atracțiile din zona Olteniei, am ajuns să vedem pentru prima dată vârfurile semețe ale masivului Buila-Vânturarița, ce se ridicau deasupra satului Bărbătești. Am urmat drumul Bărbătești – Valea Otăsăului unde avem să lăsăm mașina, lângă o cabană de alimentare a schitului Pătrunsa, aflată sub Cracul Plaier.

     Echipați cu rucsacurile în spate, pornim în urcare spre Schitul Pătrunsa pe o potecă ce urcă pieptiș prin pădure. Pe alocuri urcarea devine mai lină, pe alocuri mai pronunțată și uite așa o oră mai târziu ieșim în Poiana Pătrunsa unde ni se deschide perspectiva asupra unei întregi așezări monastice ce își are originile în secolul al XVII-lea, unde călugării cu forțele proprii și ajutați de măgari și cai au clădit, din nimic, o întreagă comunitate în inima muntelui. Impresionant ce pot face oamenii când își doresc cu adevărat. Și ca să avem încă un lucru de care să ne minunăm, zărim și „căpițele” de lemne frumos rânduite pentru iarnă.

Traseu: Schitul Pătrunsa – Curmătura Builei

  • marcaj: punct galben PG;
  • durată: 2 ½ – 3 h, noi am făcut 1 h 40 min.;
  • dificultate: mediu – dificil. Iarna nu se recomandă pe porţiunea Schitul Pătrunsa – Curmătura Builei, traseul fiind expus după ieșirea în golul alpin;
  • surse de apă: Schitul Pătrunsa, valea de sub Curmătura Builei.

     În fața panoului ce indică urcarea către Curmătura Builei, marcat cu punct galben PG, ne întâmpină un călugar și un câine foarte prietenos. Cățelul dornic de aventură decide să ni se alăture și rapid îi găsim și un nume: Bingo. Prietenul nostru patruped, voios și plin de energie, face față cu brio urcusului abrupt prin pădure, ce ocolește baza unei stânci. Și noi facem față cu bine, cu niște cardio intens 😛 . Ieșirea în golul alpin ne întâmpină cu o potecă slab conturată sau pe alocuri invizibilă, căci abruptul pronunțaț și fața înierbată a Muntelui Albu au înghițit orice urmă a pașilor celor care au mai călcat pe aici. Totuși marcajul este aplicat des pe pietrele ce par presărate pe fața muntelui și ne orientăm ușor chiar dacă seara se lasă ușor peste abrupturile Builei. Urcăm oblic pe panta înierbată, iar eu îl invidiez pe Bingo ce cu „tracțiunea 4×4” face urcarea să pară atât de ușoară, mai ales că are timp și de o mică sesiune de joacă cu un corn de berbec găsit prin iarba grasă 😛 . Liniștea se lasă peste văi și abrupturi, peisajul larg se deschide în fața ochilor noștri precum o recompensă. Atmosfera mi se pare puțin tensionată din pricina atenției ce o acord pașilor pe poteca ce nu există, a smocurilor de iarbă ce apar la fiecare pas, precum și a serii ce încet își așterne mantia peste noi… încep să simt și să înțeleg că Buila e munte mult mai sălbatic decât îl credeam.

Sfat: îți recomandăm să fii foarte atent pe bucata de traseu dintre Schitul Pătrunsa și Curmătura Builei după ieșire în golul alpin, fiind expusă, panta are înclinație mare și e foarte înierbată, existând risc mare de împiedicare și alunecare pe valea abruptă.

     Poteca începe să fie din nou conturată pe un vâlcel pietros, traversăm o mică strungă, urmată de o porțiune de brână ce ne conduce într-o vale. Aici putem poposi puțin la izvor, ocazie bună de reumplut sticlele de apă, relaxat picioarele și mintea după zona expusă ce am traversat-o. Poteca ne urcă în dreapta și în scurt timp zărim și locul de cazare pentru seara aceasta, refugiul din Curmătura Builei, unde deja un grup se instalase cu foc, slanină prajită și veselie. Noapte bună Buila, ne așteaptă o zi lungă!

Lunga aventură pe creasta Builei

     Somnul în refugiu a fost destul de odihnitor, mai puțin zgomotele de la răsărit pe care le-au făcut oile de la stână, care au decis că cel mai bun loc de scărpinat este pe la colțurile refugiului, adică exact pe la urechile noastre 🙂 . Totuși le-am iertat destul de ușor, căci brânza făcută din laptele lor, ce am cumpărat-o de la stâna de lângă refugiu, a fost gustoasă. Refugiul este curat și destul de bine întreținut, încăpător, având două camere cu priciuri. Și cu ocazia dimineții am putut și noi admira frumusețea Curmăturii Builei, căci seara precedentă am admirat mai mult cerul senin și înstelat.

Traseu: Curmătura Builei – Șaua Ștevioara – Vârful Vânturarița

  • marcaj: bandă roșie BR;
  • durată: 1 ½ – 2 ½ h, noi am făcut cam 2 h ;
  • dificultate: medie;
  • surse de apă: valea de sub Curmătura Builei;

     Constatăm ca Bingo a decis probabil să se întoarcă la Pătrunsa, așa ca pornim la drum în fomația originală de 3, urmând traseul de creastă ce a fost recent refăcut, marcat cu bandă roșie BR. Poteca urcă prin pădure, printe stânci și arbori, traversează o mică porțiune de strungă și ne scoate pe platoul Muntelui Albu, de unde panorama se deschide peste Curmătura Builei, către Hornurile Popii și Vârful Țucla. Frumoasă tare porțiunea asta scurtă de traseu presărată cu lapiezuri, ne aduce aminte de Retezatul Mic și de Bucegi-Strungile Mari (drumul grănicerilor).

     De aici poteca devine ceva mai greu de urmărit, marcajele se răsfiră și necesită puțină atenție, direcția până la atingerea vârfului Buila fiind paralel cu creasta. Coborârea spre Șaua Ștevioara ne scoate în cale petice de jneapăn și o veveriță cu abilități de Superman, care în graba de a se ascunde într-o tufă, pare să plutească preț de câteva secunde deasupra solului. Din șa deja zărim Vârful Vânturarița, la care și ajungem în 20 de minute.

      Ajunși pe vârf am avut o mică ezitare în legătură cu traseul, deși știam că traseul spre Curmătura Oale a fost recent remarcat, aveam totuși ezitări dacă într-adevăr vom reuși să ne orientăm și ne întrebam oare cât de expus ar putea fi. Pe panou scria că este un traseu dificil de 3-4 ore și interzis iarna. Mai aveam varianta de a ne întoarce până în șaua Ștevioara și să urmăm traseul către Schitul Pahomie, însă nici acela nu ne convingea foarte tare, întrucât pe panou se anunța a fi un trasel asemănător cu cel pe care am urcat de la Schitul Pătrunsa spre Curmătura Builei: expus, cu înclinație mare, dificil, interzis iarna. Gândul de a coborî pe o bucată expusă asemenea potecii de pe fața înierbată a Muntelui Albu nu ne încânta de loc, căci la urcare totuși ești mult mai stabil, pe când la coborâre riscul să aluneci e destul de mare. Luăm decizia că planul stabilit de acasă e cel mai potrivit pentru noi și pornim în descoperirea trecului marcat cu bandă roșie spre Curmătura Oale.

Traseu: Vârful Vânturarița – Vârful Viorenu – Curmătura Oale

  • marcaj: bandă roșie BR;
  • durată: 3-4 h, noi am făcut  3 h;
  • dificultate: traseu dificil, expus, interzis iarna;
  • surse de apă: nu există pe acestă porțiune de traseu.

Util: traseul este unul solicitant atât fizic, cât și psihic, are multe zone expuse, nu există amenajări cu cablu și nu îl recomandăm spre parcurgere decât celor ce au experiență. Marcajul este în stare bună, însă trebuie să fii atent la schimbările de direcție, creasta fiind accidentată ca relief, poteca ba te urcă, ba te coboară și își schimbă direcția alternativ de pe o față, pe cealaltă față a versantului. Există numeroase porțiuni cu jneapăn care îngreunează puțin înaintarea, dar care te și ajută pe zonele pe care ar trebui să existe cablu, pentru că rădăcinile trainice oferă un bun punct de sprijin.

     Și uite așa începem un roller coaster de trei ore pe ceea ce se numește creasta Builei, care ba ne urca pieptiș spre culme, ba ne cobora printre jnepeni, uneori mai expus, alteori mai ferit între vegetație. Am dat și de grohotiș, am trecut pe sub un portal de piatră, am coborât o față înclinată a stâncii unde ne-am ajutat de jneapăn pentru a ne asigura prizele de mână, că la picioare era puțin mai greu, mai ales pentru mine care nu am tocmai picioare de barză 🙂 . Atenția acordată pașilor era la cote maxime și alterna cu atenția ce o acordăm urmăririi marcajului. De asta nici poze foarte multe nu avem să-ți arătăm, nu era chiar printre preocupările principale pe bucata aceasta de traseu.

Sfat: poteca pe la jumătatea traseului coincide cu o zonă împădurită aflată pe o curba de nivel, care te poate păcăli că poate, poate ești aproape de Curmătura Oale, când de fapt traseul ocolește un vârf. Fii atent la marcaj, traseul va urca din nou spre dreapta spre creastă, de unde mai ai de mers ceva până în curmătură.

     La un moment dat începem să coborâm printr-o zonă din ce în ce mai împădurită, ce ne face să ne întrebăm dacă oare totuși de data asta suntem aproape de curmătură. Totuși la ultima zonă unde am avut panoramă, după examinarea vizuală a crestei, noi presupuneam că mai avem cel puțin o oră de mers. Dar… printe arbori zărim o zonă mai luminată și cum ne apropiem zărim stâlpul indicator și două persoane aflate la popas. Am ajuns în Cumătura Oale! Endorfinele și-au făcut imediat simțită prezența, căci ne-am mai destins cu toții. Porțiunea acesta de creastă recent remarcată cu bandă roșie, este una din cele mai întortocheate și greoaie trasee ce le-am făcut, ce ne-au solicitat fizic, dar mai ales psihic, în condițiile în care noi am mai parcurs și alte trasee dificile, Strunga Dracului, Custura Sărăți din Făgăraș sau Porțile Închise din Retezat, toate cu rucsac în spate. Dar aici traseul e mai lung și nu te fură așa de tare peisajul, e genul de traseu sălbatic care are o frumusețe apăsătoare.

Coborârea spre Pahomie și apoi Pătrunsa

După un scurt popas începem coborârea sper Schitul Pahomie urmărind marcajul punct galben PG.

Traseu: Curmătura Oale – Stâna Oale – Schitul Pahomie

  • marcaj: punct galben PG;
  • durată: 3 – 4 h, noi am facut cam 3h;
  • dificultate: mediu. Traseu cu înclinație mare, interzis iarna între Stâna Oale și Curmătura Oale;
  • surse de apă: la Stâna Oale și la Schitul Pahomie.

     Începem coborârea ce în scurt timp ne scoate în fața unui grohotiș și ca o recompensă zărim o mică turmă de capre negre, care se opresc preț de câteva clipe din grațiosul joc al copitelor peste pante, privind în direcția noastră de parcă ar aștepta să le fotografiem. Marcajul e puțin derutant pe alocuri, am avut o mică tentativă de a rata traseul, dar în cele din urmă ne redresăm, coborâm grohotișul, mai apoi pantele împădurite. Poiana în care se află Stâna Oale, ce pare nefolosită, o găsim inundată de o mare de urzici… fain tratament în condițiile în care ne ajungeau cam până pe la brâu. De aici tot coborâm și coborâm, picioarele sunt tot mai obosite de atâta potecă prin pădure. Dăm și de o exploatare forestieră și în scurt timp ajungem la drumul forestier, la Izvorul Frumos și la Schitul Pahomie, unde ne aștepta o masă cu bănci, numai bună de servit ceva mai consistent, că pe traseul ne-am rezumat la batoane din rațiuni de timp.

     După pauza binemeritată, urmăm drumul forestier către Pătrunsa, marcat și cu cruce roșie CR, care ne anunță ca în cel mult o oră vom ajunge. Noi am făcut ceva mai mult, cam o oră jumătate, posibil din cauza oboselii și pentru că în apropiere de schit am luat-o pe o potecă folosită de călugări care nu ne-a scos chiar unde am vrut.

Traseu: Schitul Pahomie – Schitul Pătrunsa

  • marcaj: cruce roșie CR;
  • durată: 45 min – 1 h;
  • dificultate: ușor;
  • surse de apă: Schitul Pahomie, Schitul Pătrunsa.

     Ajunși pe platoul unde se află biserica ne reîntâlnim cu Bingo, care a fost foarte bucuros să ne vadă și ne-a însoțit aproare tot drumul de coborâre, până la mașina ce am lăsat-o pe drumul de pe Valea Otăsăului, cerșind mângâieri ce i le-am oferit cu drag.

Traseu: Schitul Pătrunsa – valea Otăsăului

  • marcaj: cruce roșie CR;
  • durată:: 45 min – 1h;
  • dificultate: mediu.

     La lăsarea serii, după  12 ore pe traseu am ajuns la mașină, un record pentru noi căci așa tură lungă într-o zi încă nu am făcut, cu 10 ore eram destul de obișnuiți, uneori chiar și 11, dar până la 12 ore pe traseu nu am reușit să ajungem până acum. Am resimțit tura a doua zi cu o porție de febră musculară, câte una pentru fiecare membru al grupului, ca să nu uităm prea repede potecile abrupte și întortocheate ale Builei.

     Privind înapoi pot spune că Buila-Vânturarița este un munte sălbatic, cu trasee pe alocuri chinuite și greoaie, abrupte și destul de solicitante mai ales dacă alegi să parcuri o distanță mai mare. E frumos în felul lui, însă noi ți-l recomandăm doar dacă iți dorești neapărat să parcurgi trasee mai dificile, sălbatice și de anduranță. Altfel poți folosi timpul pe munte mult mai constructiv și reconfortant.

    Ne-a lăsat impresia unui masiv solitar, care nu te invită neapărat să-l vizitezi, ci vrea să rămână suspendat în sălbaticia sa.

Tura pe scurt, timpi și marcaje:

  • Valea Otăsăului – Schitul Pătrunsa – cruce roșie – 1 h CR;
  • Schitul Pătrunsa – Curmătura Builei – punct galben PG– 2 ½ – 3 h, noi am făcut 1 h 40 min.;
  • Curmătura Builei – Șaua Ștevioara – Vârful Vânturarița – bandă roșie BR– 1 ½ – 2 ½ h, noi am făcut cam 2h;
  • Vârful Vânturarița – Vârful Viorenu – Curmătura Oale – bandă roșie BR– 3-4 h, noi am făcut  3 h;
  • Curmătura Oale – Stâna Oale – Schitul Pahomie – punct galben PG– 3 – 4 h, noi am făcut cam 3h;
  • Schitul Pahomie – Schitul Pătrunsa – cruce roșie CR– 45 min. – 1 h;
  • Schitul Pătrunsa – valea Otăsăului – cruce roșie CR – 45 min. – 1 h;
harta Buila-Vanturatita
harta Buila-Vânturarița

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

Create a website or blog at WordPress.com

Up ↑

%d bloggers like this: