Localizare: comuna Saschiz, jud. Mureș.

Cetatea străjuiește asupra localității Saschiz, de pe înălțimea unui deal.

steluta IL

De ce recomandăm:

Cetatea a fost construită în secolul al XIV-lea pentru adăpostirea în caz de invazie a locuitorilor din Saschiz și alte șase comune alăturate, fiind ridicată de comunitatea săsească.

Cetatea însă a început să-și piardă din importanță odată cu fortificarea bisericii, localnicii preferând-o pe cea din urmă ca loc de refugiu.

Cetatea a fost bine întreținută până la mijlocul secolului al XX-lea, ca mai apoi să se degradeze încet, fiind exploatată de localnici ca sursă de material de construcție. Totuși în ciuda degradării sale, cetatea are un aer romantic ce merită văzut, fiind așezată într-un cadru sălbatic la marginea pădurii, ce oferă priveliști spectaculoase asupra Saschizului.

 Acces:

Traseu: nu există un traseu amenajat care duce la cetate. Pentru a ajunge la cetate trebuie să urmezi drumul din spatele bisericii, spre stânga, treci un podeț de lemn și apoi o iei spre dreapta, până ce ajungi la parcelele agricole ale satului. De aici urmezi un drum de căruță ce urcă ușor în direcția cetății și la scurt timp dai de un marcaj roz, ce n-ai cum să-l ratezi, ce te va conduce la început spre stânga pe o pantă, iar mai apoi face o curbă prin pădure până te scoate la cetate.

Durată:  în aproximativ 20 minute se ajunge la cetate.