Localizare: comuna Saschiz, jud. Mureș.

Biserica fortificată se află în localitatea Saschiz din în partea de Sud-Est a Podişului Târnavelor, la poalele unor dealuri împădurite.

steluta IL

De ce recomandăm:

Biserica fortificată a fost edificată între anii 1493-1525 în onoarea regelui Ștefan I al Ungariei, pe locul unei bazilici romanice anterioare.

Biserica este de tip sală, cu elemente de factură gotică. Deși zidul fortificat al bisericii nu se mai poate vedea în zilele noastre, se știe că el urma traseul actualei împrejmuiri, elementele de apărare fiind încă vizibile la corpul bisericii prin intermediul nivelului de apărare aflat deasupra sălii, dotat cu metereze și guri de turnare mascate de arcadele ce sprijină pe contraforți. Nivelul de apărare este accesibil din sala bisericii printr-o scară îngustă de cărămidă.

Turnul aflat în apropierea bisericii îndeplinește un dublu rol, fiind principalul element al sistemului defensiv, dar și clopotniță. Zidurile groase de piatră măsoară 3 m grosime la bază, îngustându-se treptat la fiecare nivel, fiind prezente guri de tragere și metereze pe toate laturile. Turnul a fost modificat în anul 1677 după modelul Turnului cu Ceas din Sighișoara, iar o serie de incendii au condus la alte reparații și intervenții asupra structurii sale, forma actuală a acoperișului datând din 1791. Figurina de lemn aflată pe fațada principală sub ceas, denumită Bogdan de localnici, marca trecerea timpului pentru localnicii din Saschiz printr-o bătaie pe timpan, la fiecare sfert de ceas.

Ansamblul fortificat și localitatea Saschiz au fost introduse în anul 1999 pe lista UNESCO.

 Acces:

Program de vizitare:

  • Marți – închis;
  • Luni, Miercuri – Duminică, între orele 10:00-18:00.

Tarif vizitare:

  • Adulţi: 6 lei;
  • Copii: 3 lei.