autor: Patricia

Data: 30 septembrie 2016

     Căsuţa săsească din Viscri a găzduit frumos şederea noastră de cinci zile, de care v-am povestit aici, dar a venit timpul să ne luăm rămas bun de la viaţa ce curge mai molcom pe aceste meleaguri şi să ne întoarcem la ritmul cotidian. Însă nu puteam să ne rupem atât de repede din magia acestui tărâm şi am decis să ne mai bucurăm retina cu peisajele şi locurile frumoase din jur, primul din acestea fiind Cetatea Rupea.

       Ruta urmată: Viscri – Buneşti – Fișer – Cetatea Rupea

Cetatea Rupea 

     Eram tare curioasă de imaginea straielor noi pe care le poartă cetatea, primite cu ocazia lucrărilor de restaurare și reconstruire ce s-au finalizat în 2013. Pe măsura ce ne apropiam de Rupea și am zărit cetatea, am realizat că straiele ei sunt într-adevăr noi, pe alocuri poate puțin prea noi, cu acoperișurile refăcute de un roșu aprins contrastant și ziduri de piatră care par noi-nouțe, fără a purta patina timpului pe ele, imaginea fiind diferită față de cea pe care am văzut-o în 2009, când accesul nu era atât de facil și organizat, iar monumentul nu era atât de vizitat, dar simțeai prezența secolelor de istorie prinse între ziduri. Acum totul „miroaseˮ a ciment și pe alocuri a beton, mascat de tencuieli noi-nouțe.

     La fel ca în trecut, cetatea străjuiește falnic asupra întregului peisajul din împrejurimea sa, de pe înălțimile dealului Cohalmului, pe care îl învăluie cu ale sale ziduri. Așezarea cetății era foarte importantă pentru rolul său militar, aflându-se la intersecția drumurilor dintre Transilvania, Moldova și Țara Românească, fiind atestată documentar în anul 1324.

     Succesiunea de ziduri ce înconjoară dealul, capătă mai mult sens când începi să parcurgi traseul prin cetate, ce traversează cele trei incinte ale ansamblului, fiecare construită într-o epocă diferită și cu propria centură de ziduri. Astfel Cetatea de Sus este zona cea mai veche a ansamblului, aflându-se pe înălțimea colinei și a fost construită între secolele XIII-XIV. Cetatea de Mijloc a fost edificată în secolul al XV-lea și largită în secolul al XVI-lea, ansamblul ajungând la forma definitivă în secolul al XVII-lea odată cu construirea Cetății de Jos, circulația între cele trei incinte fiind controlată prin ziduri și porți interioare.

    Traseul te poartă printre multitudinea de turnuri de apărare, printre ziduri, pe la fântână, te urcă la casele din Cetatea de Sus ce se așează pe stânca bazaltică. Ansamblul are suficiente elemente de vizitat, toate construcțiile fiind accesibile, dar ceva lipsește și la un moment dat ne-am plictisit puțin, căci toate încăperile erau goale, singurul element ce ne-a atras atenția era panoul informativ digital, dar care nu era conectat la priză. Am rezolvat noi problema asta, însă în afară de câteva poze, panoul nu a reușit să ne informeze de mare lucru. Ne-am bucurat totuși de mica expoziție ce a animat Turnul Slăninii, unde acum în loc de slănină sau alte bunătăți de-ale gurii erau găzduite o serie de picturi reprezentând cetatea. Este un pas înainte acest gen de expoziție și tare m-aș bucura dacă pe viitor am putea să aflăm mai multe despre cetate prin mici expoziții în fiecare turn, care ar aduce mai multă viață printre vechile ziduri :).

     Detalii legate de orar și prețul biletului găsești aici.

     Lăsăm Cetatea Rupea în urmă și ne continuăm drumul spre următorul obiectiv:

     Cetatea Rupea – Fișer – Bunești – Criț – Mihai Viteazu – Saschiz

Biserica fortificată din Saschiz

    Mărețul turn al bisericii fortificate din Saschiz ne anunță că am ajuns la destinație, silueta sa impunătoare în apropierea șoselei îl face un loc foarte atractiv pentru turiști. Istoria turnului este strâns legată de biserica fortificată, ce a fost edificată între anii 1493-1525 în onoarea regelui Ștefan I al Ungariei, pe locul unei bazilici romanice, ansamblul fiind acum pe lista monumentelor UNESCO.

     Deși zidul fortificat al bisericii nu se mai poate vedea în zilele noastre, se știe că el urma traseul actualei împrejmuiri, elementele de apărare fiind încă vizibile la corpul bisericii prin intermediul nivelului de apărare aflat deasupra sălii, dotat cu metereze și guri de turnare mascate de arcadele ce sprijină pe contraforți. Nivelul de apărare este accesibil din sala bisericii printr-o scară îngustă de cărămidă, ce te duce deasupra bolților unde poți admira impresionanta structură a acoperișului, dar și structura metalică de consolidare a bolților ce s-a executat cu ocazia recentei restaurări a bisericii.

     Iar dacă te întrebi de ce acoperișul are pe trei fețe țiglă nou-nouță și pe una țiglă istorică, să știi că e munca celor care au restaurat aici și au produs acest disconfort vizual, care nu știu dacă într-adevăr era necesar a se executa sau dacă așa trebuia să arate rezultatul final. Putem s-o punem în categoria lucrărilor de AȘA NU, la fel ca în cazul fațadei unde s-a intervenit cu tencuieli pe bază de ciment, ce a acoperit tencuiala veche, frumoasă, patinată ce cu siguranță s-ar fi putut conserva. Tencuiala istorică o mai poți zări, se vede timid în zona superioară a contraforților la intersecția cu arcadele. În rest poți să vezi doar tencuiala nouă, albă, ce deja stă să cadă pe alocuri pentru că zidul vechi nu poate respira prin ciment, iar apa deja a pătat fațada, din păcate unele lucrările executate au modificat iremediabil structura istorică a monumentului.

     Hai să-ți povestesc și despre turn, element fără de care biserica din Saschiz nu ar avea aceeași faimă. Turnul a îndeplinit un dublu rol, fiind principalul element al sistemului defensiv, dar și clopotniță. Zidurile groase de piatră măsoară 3 m grosime la bază, îngustându-se treptat la fiecare nivel, fiind prezente guri de tragere și metereze pe toate laturile. Turnul a fost modificat în anul 1677 după modelul Turnului cu Ceas din Sighișoara, iar o serie de incendii au condus la alte reparații și intervenții asupra structurii sale, forma actuală a acoperișului datând din 1791. Pe țiglele smălțuite se poate citi 1832, fiind anul când acestea au fost instalate pe acoperiș. Un alt element interesant este ansamblul format din ceas și statueta de lemn (denumită de localnici Bogdan) aflate la partea superioară, ce până de curând marcau trecerea timpului pentru localnicii din Saschiz printr-o bătaie pe timpan, la fiecare sfert de ceas.

     Din păcate starea precară a structurii turnului, mai ales a scărilor de lemn din interior nu permit vizitarea acestuia, căci turnul nu s-a bucurat de proiectul de restaurare desfășurat aici. Povestea asta cu restaurarea are însă două fețe: pe de o parte e bine că nu s-a intervenit, căci era trist ca lucrările să fie atât de slabe calitativ cum s-a întâmplat în cazul bisericii, dar pe de altă parte sunt necesare lucrări de intervenție asupra sa pentru a opri degradarea și a pune în siguranță construcția ce are atât de mult farmec.

     Detalii legate de orar și prețul biletului găsești aici.

Cetatea din Saschiz

     Planul nostru pentru Saschiz nu s-a terminat însă cu vizitarea bisericii, ci mai aveam un obiectiv care se arăta timid pe dealul din spatele bisericii, Cetatea Țărănească din Saschiz.

    Util: pentru a ajunge la cetate trebuie să urmezi drumul din spatele bisericii, spre stânga, treci un podeț de lemn și apoi o iei spre dreapta, până ce ajungi la parcelele agricole ale satului. De aici urmezi un drum de căruță ce urcă ușor în direcția cetății și la scurt timp dai de un marcaj roz, ce n-ai cum să-l ratezi :P, ce te va conduce la început spre stânga pe o pantă, iar mai apoi face o curbă prin pădure până te scoate la cetate.

     Ajunși pe înălțimi târziu spre apus, satul părea deja să se pregătească să doarmă sub o plapumă de raze violete și fum. Atmosfera era perfectă pentru vizitarea frumoasei ruine, așezată într-un cadrul sălbatic la marginea pădurii, de unde se auzeau harnicele ciocănitori. Aici natura și-a redobândit încet locul, interiorul zidurilor fiind acum populat de câțiva nuci falnici și multă verdeață, străjeri pe ziduri fiind liane și pini tineri.

     Cetatea a fost construită în secolul al XIV-lea pentru adăpostirea în caz de invazie a locuitorilor din Saschiz și alte șase comune alăturate, fiind ridicată de comunitatea săsească. Cetatea însă a început să-și piardă din importanță odată cu fortificarea bisericii, localnicii preferând-o pe cea din urmă ca loc de refugiu. Cetatea a fost bine întreținută până la mijlocul secolului al XX-lea, ca mai apoi să se degradeze încet, fiind exploatată ca sursă de material de construcție. Totuși în ciuda degradării sale, cetatea are un aer romantic ce merită văzut.

     Drumul nostru continuă spre Sighișoara, planul pentru ziua următoare incluzând vizitarea cetății.

      Ruta urmată: Saschiz – Vânători – Albești – Sighișoara

     Dar seara și-a intrat în drepturi, așa că ne-au căutat un loc de campare și am găsit unul fain, la Vila Franka din Sighișoara, cu o frumoasă priveliște spre oraș și cetate, la marginea pădurii, ce promitea un somn odihnitor pentru excursiile zilei următoare!