autor: Patricia

Data: 27 – 30 septembrie 2016

     Razele de soare blânde de sfârşit de septembrie pătrundeau prin parbrizul prăfuit, iar drumul ce şerpuia printre dealuri a început să coboare către primele case ce se rânduiau timid către stradă. Mai mergem puţin şi încep să recunosc uliţa cu ale sale case săseşti, imagine pe care o văzusem de multe ori în fotografii, iar acum puteam să analizez fiecare detaliu al acestui loc cu ochii mei. Aşa am pătruns în universul rural din Viscri, unde aveam să petrecem câteva zile tihnite.

      S-ar putea să te întrebi de ce oare am ales să stăm în acest loc atâtea zile. Deşi m-am simţit ca în vacanţă, scopul pentru care am ajuns la Viscri mult mai curând decât era plănuit în caietul de călătorii, a fost cu totul altul şi anume să învăţ. Pentru câteva zile aveam să fiu ucenic-student, alături de alte nouă tinere arhitecte, urmând să învăţăm despre tehnici de restaurare de la profesorul Henry Rumbold din Marea Britanie, un om deosebit ce are o vastă experienţă în domeniu. Cursul a fost organizat de Fundaţia Prinţul de Wales România şi este oferit sub forma unei burse, ce se ţine de patru ori pe an la sediul din Viscri al fundaţiei, un curs ce ţi-l recomand din suflet dacă eşti interesat de domeniul restaurării şi conservării.

      Aşadar am venit la Viscri să învăţ cum putem păstra şi salva patrimoniul deosebit şi divers al României, căci frumoasele clădiri de care noi tare mândri suntem, deşi au dăinuit sute de ani, sunt vulnerabile şi noi trebuie să ştim cum să le purtăm de grijă. Şi cum totul se învaţă mai bine practic, timp de cinci zile am lucrat în incinta bisericii fortificate din comuna Buneşti, învăţând cum se intervine corect pe un zid de piatră, cu tot ce ţine de la prepararea mortarului de var, până la rostuire.

     Trebuie să recunosc că am avut emoţii gândindu-mă că zidul pe care trebuia să-l curăţ cu dalta are câteva sute de ani şi multă istorie prinsă în rosturile sale, dar atmosfera calmă din curtea bisericii fortificate şi explicaţiile profesorului nostru au condus la un rezultatul frumos, pe măsura locului.

     Să-ţi explic şi de ce are aşa de mult farmec incinta fortificată din Buneşti, cu a sa biserică ce îşi are originile în secolul al XIV-lea. Deşi biserica în sine nu mai păstrează toate elementele medievale, turnul clopotniţă fiind modificat în 1847, zidurile şi bastionale de apărare din secolul al XVI-lea sunt încă pe poziţie şi apără în continuare curtea de care eu am prins drag, cu ai săi doi castani falnici, iarbă grasă tunsă la fir şi o rânduire frumoasă a întregului loc, toate meritul domnului Wagner cel care păstrează cheia bisericii.

     Dar hai să-ţi povestesc mai multe despre Viscri, acest loc devenit faimos odată cu venirea Prinţului Charles aici.

 Cum ajungi?

     Ai 3 variante de acces, în funcţie de direcţia din care vii:

  1. Buneşti – Viscri;
  2. Rupea – Dacia Viscri;
  3. Făgăraş – Văleni – Dacia – Viscri.

     Noi am parcurs varianta dinspre Buneşti şi e important să ştii că drumul se află într-o stare avansată de degradare, cu porţiuni cu multe gropi ce trebuie abordate cu răbdare şi viteză redusă. Deşi nu este un drum grozav, se poate parcurge cu orice fel de maşină, iar peisajul pitoresc ce-ţi fură privirea face ca timpul parcurs pe cei 8 km să treacă mai repede.

La ce să te aştepţi?

     Un sat autentic, cu drum de ţară, găini, gâşte, bibilici şi văcuţe pe uliţă, pisici şi câini foarte prietenoşi, cu un fond construit omogen cu case săseşti, unele mai îngrijite, altele mai puţin, autocare cu turişti şi mulţi străini ce vin să vadă frumosul sat, dar poate nu atât de idilic pe cât de multă publicitate i s-a făcut. Dacă te hotărăşti să te cazezi în Viscri, sunt câteva pensiuni, dar ţine cont şi echipează-ţi portofelul, căci preţurile sunt destul de mari.

     Are satul şi o cărămidărie/ţiglărie tradiţională unde ne-am bucurat de explicaţiile doamnei de acolo şi la fel de mult ne-am bucurat de pâinea tradiţională, caldă, cu crustă crocantă ce am luat-o de la brutăria de la numărul 78.

Biserica fortificată

     Ca în toate satele săseşti din zonă şi aici la Viscri se găseşte o biserică fortificată, acesta fiind una dintre cele mai vizitate datorită includerii sale pe lista UNESCO, precum şi a publicităţii care i s-a făcut acestui loc.

     Asemeni unei cetăţi, biserica fortificată stă aşezată pe locul cel mai înalt din sat, o uliţă pietruită cu case colorate şi mese cu suveniruri lucrate manual, fiind acum principala cale de acces. Trecuţi de primul zid de incintă, intrăm în curtea exterioară cu ai săi arbori înalţi, iar de aici câteva trepte ne conduc în faţa incintei fortificate, turnurile de apărare fiind acum animate de turişti.

     Curtina ce desparte curtea exterioră de curtea interioară, are patru turnuri de apărare, cu guri de tragere şi loc de observaţie, ce conferă aspectul de fortăreaţă întregului ansamblu, ce îşi apară şi acum nucleul vechi din secolul al XIII-lea, biserica. Însă istoria acestui nucleu este mai complexă decât pare la prima vedere, cel mai vechi element al ansamblului fiind actualul turn clopotniţă, care la începuturile sale a fost un donjon, iar biserica ce i s-a alipit în secolul al XIV-lea, are la origini o bazilică romanică ce a dat şi numele localităţii (Alba Ecclesia, Weisskirch, Biserica Albă). Astfel prin modificarea, unirea şi fortificarea a două construcţii cu funcţiuni diferite, a rezultat biserica fortificată ce o putem vedea azi.

     Interiorul bisericii poartă semne vizibile ale vârstei sale, cu balcoanele de lemn ce trosnesc sub greutatea paşilor noştri şi fisurile ce se strecoară pe ziduri. Afişul ce ne anunţă că urcarea în turn ce face pe propria răspundere, este un indiciu clar că nici în turnul clopotniţă lucrurile nu stau mai bine, cu platforme şi scări de lemn prăfuit de vreme, ce scârţâie la fiecare mişcare şi îţi dă o uşoară stare de nelinişte. Dar priveliştea ce se deschide asupra satului Viscri şi a împrejurimilor sale ne bucură sufletul preţ de câteva minute, soarele blând luând sub ocrotirea sa întreg peisajul.

     Reveniţi din reveria înălţimilor, facem un tur al curţii interioare, unde turnurile de apărare încearcă să se menţină dârze în faţa timpului, printre scânduri şi praf uitate de lume, nefiind accesibile. Bastionul din stânga porţii se poate însă vizita, aici fiind şi un mic muzeu ce prezintă aspecte din viaţa saşilor şi a satului, cu obiecte de mobilier, port şi unelte de meşteşug.

     Informații utile despre orar și costul biletului găsești aici.

     Viscri este într-adevăr un loc fascinant prin unicitatea arhitecturii sale, făcând parte din acest patrimoniu unic al bisericilor fortificate pe care ţara noastră îl are, dar acum aş vrea să-ţi spun şi oful meu legat de acest loc, căci mă supără să văd că un loc atât de promovat nu se ridică la nivelul unui obiectiv internaţional. Tare m-aş bucura dacă ar exista posibilitatea să fie pus în siguranţă acest obiectiv, să nu ai impresia că se ruinează structura de lemn când urci pe ea, să nu mai vezi grămezi de scânduri rupte în dreptul urcării în turnurile de apărare sau reparaţii improprii făcute pe o clădire atât de veche şi să ai măcar un panou informativ în tot complexul, lucru ce lipseşte şi în partea de muzeu. Toate acestea însumate ar scoate la iveală adevărata frumuseţe a locului, în loc să ciuntească din ea câte puţin pe ici, pe colo.

     Cu neajunsurile sale Viscri are o atmosfera plăcută şi calmă, deşi nu este un sat atât de idilic pe cât se promovează în media, iar biserica fortificată iţi dă un sentiment  dulce-amar cu a sa unicitate ce nu e pusă în valoare suficient. Zilele tihnite petrecute aici ne-au încărcat bateriile pentru viitoarele aventuri! 😀