Localizare: sat Crivadia, jud. Hunedoara.

Cheile sunt situate în vecinătatea satului Crivadia,  fiind o arie protejată de interes național, situată pe raza Parcului Natural Grădiștea Muncelului-Cioclovina. 

steluta IN

De ce recomandăm:

Cheile Crivadiei sunt sculptate în partea sud-vestică a dealului Runcu (788 m) şi au o lungime de peste 1 km.

Cheile sunt spectaculoase prin înălţimea pereţilor, care variază între 70 şi 100 de metri, dar şi prin distanţa dintre aceştia, care creează pe alocuri spaţii înguste de numai 1,5-2 metri, cheile fiind împărţite în trei astfel de tronsoane de îngustare, numite diaclize.

În partea superioară e cheilor apa a săpat marmite ce ating adâncimea de 1,5 m, iar peisajul este sălbatic, cu pereţi verticali îmbrăcaţi în vegetaţie.

Acces:

  • sat Crivadia, judeţul Hunedoara. Se merge pe firul apei, un bun reper pentru a intra în albie este biserica ortodoxă din sat, iar cheile propriu-zise încep după ce se trece pe sub viaductul de pe drumul DN 66. 

Traseu: accesul prin chei se face direct prin apă, nu există traseu amenajat. Recomandăm să ai la tine pantofi de apă şi să vizitezi cheile vara, când apa are o temperatură acceptabilă.

Durată: aproximativ 1h 30 minute (dus).