autor: Patricia

Data: 6 august 2016

     Vara toridă şi-a intrat în drepturi depline în luna lui Gustar, iar bocancii din dulap deja se cereau a fi scoşi la plimbare, să se învioreze la poalele muntelui, să descopere tărâmuri noi, parcă ţinute secret, din munţii Şureanu şi Ţara Haţegului.

     Hotărâm aşadar să explorăm câteva obiective aflate între Haţeg şi Petroşani, ce erau pe lista noastră de ceva timp şi cum vremea se anunţa numai bună pentru drumeţie pornim la drum voioşi pe ruta:

     Arad – Timişoara – Buziaş – Lugoj – Caransebeş – Haţeg – Pui – Baru – „parcareˮ Turn Crivadia

Turnul de la Crivadia

     Şi pentru că ne place să ne dezmorţim prin mişcare, facem o scurtă oprire la Turnul de la Crivadia.

     Sfat: pentru a ajunge la turn, venind dinspre Haţeg, trebuie să treci de indicatorul ce anunţă intrarea în satul Crivadia, urmezi DN 66 ce urcă curba de nivel, iar pe dreapta, înainte de al doilea viaduct, vei găsi un loc unde poţi parca maşina în siguranţă.

     Trecem şoseaua şi urmăm poteca ce se conturează printre arbori, iar după o uşoară urcare de 5 minute ajungem la ruinele fostului punct de vamă, un turn circular ce priveşte ameţitor spre cheile Crivadiei, ce datează din secolul al XVI-lea.

     Reveniţi la maşini continuăm drumul către următorul obiectiv:

     „parcareˮ Turn Crivadia  – Băniţa – Peştera Bolii

Peștera Bolii

     De multe ori am trecut pe lângă panoul ce semnalizează drumul ce duce spre peştera Bolii, în drumul nostru către Straja, însă nicicum nu se nimerea să oprim să vizităm, dar măcar aveam antrenamentul vizual să reperăm drumul secundar ce se desprinde din şosea, imediat după ultima serpentină accentuată înainte de Petroşani. Noi am ales să parcăm maşina imediat ce am intrat pe drumul secundar şi să facem o plimbare de 10 minute până la peşteră, dar asfaltul te conduce până la parcarea din faţa casei de bilete.

    „Echipaţiˮ cu bilet şi mult entuziasm coborâm treptele ce duc spre peşteră şi începem explorarea traseului, unde ni se dezvăluie o lume mult mai spectaculoasă decât ne aşteptam: jocuri de lumini şi umbre, săli cu cotloane ascunse, susurul pârâului subteran, podeţe de lemn şi lumini ce scot în evidenţă frumuseţile locului.

     Informații legate de orar și costul biletului găsești aici.

    Ce este foarte interesant la acestă peşteră este morfologia ei, având aspectul unei străpungeri naturale ce este străbătută de la un capăt la celălalt de apă, fiind accesibilă pe toată lungimea, iar lipsa formaţiunilor se datorează curentului continuu ce se creează, dar peştera impresionează prin dimesiuni şi modul în care este amenajată.

     Traseul recent reamenajat te conduce prin peşteră, urmărind meandrele pârâului subteran, ce-l treci de mai multe ori pe podeţe, unul din ele fiind demn de un parc de aventuri, căci se clatină uşor stânga–dreapta când păşeşti pe el, fiind o structură semi-suspendată. Şi tot urmărind cursul apei zărim cea de-a doua intrare în peşteră, pârâul Jupâneasa traversând întreaga lungime a cavităţii până ajunge din nou la lumină, de aici purtând numele Galbina. Această ultimă porţiune a traseului este însă neamenajată, dar dacă ai noroc poţi zări jocul în zbor al liliecilor în lumina difuză ce intră în peşteră.

     Ne întoarcem către intrarea principală şi ne bucurăm încă o dată privirea cu frumuseţea lumii subterane. Ajunşi la maşină continuăm traseul spre un obiectiv inedit şi puţin cunoscut, aflat în apropiere: cheile Băniţei.

      Ruta urmată: Peştera Bolii – Băniţa – Cheile Băniţei

Cheile Băniței

     Util: nu este deloc complicat să ajungi la chei, îţi trebuie doar reperul potrivit, iar cel mai uşor de recunoscut este staţia de benzinărie ponosită ce se găseşte pe partea dreaptă a drumului DN66, după intrarea în Băniţa venind dinspre Petroşani. Aici se desprinde un drum la dreapta şi după vreo 200 m este o parcare neamenajată, lângă fosta cabană Peştera Bolii, unde poţi lăsa maşina. Să nu te dezamăgească peisajul antropizat dezolant şi abandonat din preajma parcării, căci imediat ajungi la partea spectaculoasă :D.

     Urmând cursul pârâului, în 300 m ajungem la primii pereţi sculptaţi ai cheilor, de unde începe distracţia, cum altfel decât direct prin apă, căci vremea e numai bună, apa nu e prea rece, alt traseu nu există şi aşa loc inedit e de neratat! 🙂

     Sfat: pentru a parcurge cheile mai uşor îţi recomand o pereche de pantofi de apă sau o pereche de tenişi/bocanci pe care eşti dispus să îi uzi. De asemenea recomand să vizitezi cheile vara, când temperatura apei e acceptabilă şi debitul mic.

     La intrarea în chei apa e până la glezne, dar pe măsura ce pereţii de calcar cresc şi apa îi urmează, ajungând până la genunchi sau peste. Oricum traversarea cheilor am făcut-o cu ochii mai mult pe sus, spectacolul formelor sculptate de pârâul Jupâneasa în calcarele mezozoice fiind amplificat de jocuri de lumini şi umbre şi surplombele pline de vegetaţie, un peisaj rupt parcă dintr-o altă lume.

     Şi pe cât de brusc apar pereţii cheilor, pe atât de brusc şi dispar, după o parcurgere de aproximativ 200 m se fac nevăzute, finalul fiind marcat de o bălăceală până la brâu a celor curioşi :P. Dar parcă cele 10 minute petrecute în lumea formelor de calcar au fost prea scurte, aşa că la întoarcere ne luăm răgaz pentru poze şi contemplarea măreţiei naturii.

     Profităm de vremea însorită pentru a ne usca puţin şi pornim din nou la drum, spre alt obiectiv ce presupune bălăceală în râu: cheile Crivadiei.

     Ruta urmată: Cheile Băniţei – Băniţa – Crivadia

Cheile Crivadiei

     Ajunşi în satul Crivadia reperăm biserica ortodoxă şi găsim un loc în apropiere unde putem lăsa maşina. De aici urmăm firul văii pârâului Crivadia în amonte, până când vegetaţia nu ne mai permite să înaintăm pe mal şi o luăm la pas prin apa ce ne ajunge până la glezne. Continuăm aşa preţ de vreo 10 minute până ce trecem pe sub viaduct, iar de aici peisajul începe să se schimbe uşor, apar primii pereţi de calcar ce se ridică semeţ spre cer şi anunţă intrarea în chei.

     Util: cheile sunt împărţite în trei tronsoane, numite diaclize, zone unde pereţii înalţi de calcar se apropie şi până la 1,5 metri distanţă, iar aici apa este mai adâncă, motiv pentru care îţi recomand să foloseşti un par sau un băţ de trekking cu care să măsori adâncimea apei. Apa e tulbure şi patul văii nu este uniform, băţul fiind util pentru a nu fi luat prin surprindere de adâncimea apei când păşeşti.

     Prima diacliză e numai bună să ne facem încălzirea, căci aici apa nu e prea mare, ne ajunge până la jumătatea tibiei şi nici curentul nu este atât de puternic. Peisajul sălbatic ne încântă şi ne oprim adesea din concentrarea ce o necesită menţinerea echilibrului pe pietrele alunecoase, să ridicăm ochii către frumuseţile ce ne înconjoară.

     Cea de-a doua diacliză ne apare în faţă sub forma unei deschizături înguste în stâncă, cu unghere umbrite şi apă mai adâncă ce ne ajunge pe la jumătatea coapsei, iar curentul puternic pe anumite porţiuni ne pune la încercare agilitatea şi echilibrul.

     Ieşiţi din cel de-al doilea tronson, pereţii înalţi dispar brusc, valea se lărgeşte şi se luminează şi îţi dă impresia că până aici a ţinut spectacolul cheilor. Dar ultima diacliză aflată la aproximativ 200 de metri în amonte păstrează cea mai spectaculoasă parte a cheilor, cu apă ce ne ajunge pe alocuri până la şold, ce cade în cascadă pe mici terase, combinaţia de curent puternic, apă rece, panta văii şi peisaj inedit ne oferă ingredientele aventurii perfecte! 🙂

     Cheile se sfârşesc brusc, valea devine din nou largă şi domoală, pereţii stâncoşi ce mărgineau firul apei fiind înlocuiţi de gardurile din pari ce mărginesc ogrăzile oamenilor.

        Până în acest punct am parcurs cheile în aproximativ o oră şi jumătate, iar la întoarcere ne-am împărţit în două grurpuri, fiind două variante de traseu:

  • varianta 1: dacă ai chef de aventură prin apă în continuare, trebuie să urmezi acelaşi traseu pe care ai venit, dar în aval şi vei ajunge exact de unde ai pornit, în satul Crivadia;
  • varianta 2: dacă nu mai ai chef să treci prin apă, după terminarea cheilor există un mic podeţ ce traversează apa, spre poarta unei ograde. Noi am prins poarta deschisă şi am trecut pe lângă o parcelă cu porumb, iar apoi am urcat un drum neasfaltat ce ne-a scos la şosea (DN 66), la pasajul de cale ferată. De aici am urmat drumul spre dreapta, direcţia spre Crivadia. În scurt timp am ajuns la parcarea unde am lăsat maşina când am urcat spre Turnul de la Crivadia. În stânga, coborând spre calea ferată, pe un drum neasfaltat, ajungem la capătul satului Crivadia, iar de aici facem dreapta tot pe un drum neasflatat şi după o plimbare de 10 minute printre casele satului, ajungem la locul unde am lăsat maşinile. Găseşti o hartă a traseului de întoarcere AICI.

     Ne schimbăm de echipamentul de bălăceală şi ne continuăm drumul spre destinaţia de campare, pe ruta:

     Crivadia – Baru – Ponor

    Pentru că aveam planuri de explorat prin zonă ziua următoare, decidem să campăm pe malul râului Strei, aproape de satul Ponor, sub un cer destul de înstelat ce părea să anunţe vreme bună pentru drumeţia ce urma.