autor: Patricia

     Povesteam ziua anterioară că ne-am pus la somn acompaniaţi de o serenedă de greieri… cri, cri, cri…bumţi, bumţi, bumţi.. stai, cum adică? Loc de campat fain lângă apă, cer senin şi greieri cântând parcă suna prea bine, căci atmosfera asta de vis a fost întreruptă de nişte săteni petrecăreţi care şi-au găsit perfect locul de chef, în apropierea corturilor. Noroc ca n-a ţinut chiar până dimineaţă petrecerea, ne-am trezit puţin mai greu, dar cu mult chef de explorare.

     Traseul ce ni l-am propus:

     Traseul este foarte uşor de parcurs, pornim prin traversarea poienii unde se campează şi urmărim firul apei, iar odată ce am trecut de versanţii înalţi ce ne anunţă că am intrat în vale nu mai avem cum să ne pierdem. Peisajul este cameleonic, pereţii văii fiind învăluiţi când de arbori, când de stâncă, când de muşchi umed sau grohotiş. Valea devine uneori mai îngustă, cu stânci ce cotesc firul apei, când puţin mai largă, deschisă către văile afluenţilor ce coboară aici.

     Meandrele văii plimbă poteca de pe partea dreaptă, pe partea stângă şi invers, într-un joc de paşi ce traversează apa mică de zeci de ori. Este o plimbare plăcută, aerul limpede îţi relaxează organismul, în timp ce tu te poţi deconecta ascultând susurul apei şi captând verdele fruzelor cu retina.

     Şi ne plimbăm aşa timp de vreo oră şi jumătate, până ajungem în locul unde marcajul urcă spre stânga, spre renumitele peşteri Măgura şi Coliboaia, iar punctul final al traseului marcat cu triunghi albastru TA este Calea Fusului, cu ieşire la DN 75, înainte de staţiunea Vârtop. Noi însă nu am venit pentru peşteri, ştiind că sunt închise publicului pentru a fi protejate şi urmăm firul apei în amonte, pe poteca nemarcată ce duce spre cheile sălbatice, obiectivul pentru care am venit aici!

     Sfat: dacă plănuieşti să parcurgi întreg traseul marcat cu triunghi albastru TA, îţi recomand să vizitezi şi porţiunea asta nemarcată a cheilor, cu o lungime de 400-500 m, ce te va încânta cu siguranţă. Nu poţi rata aşa ceva! 😀

     Deci lăsăm marcajul ce urcă spre stânga şi merge direcţia amonte, pe firul apei. După câteva clipe începe spectacolul pentru care am venit, anunţat de pereţii verticali ce se apropie tot mai mult, peisajul schimbându-se radical.

     Ne aflăm în sectorul sălbatic al cheilor, un adevărat canion străjuit de pereţi înverziţi cu muşchi, valea fiind foarte îngustă în anumite zone…doar la o întindere de braţe distanţă!

     Şi spectacolul continuă prin tunelul stâncos, umbrit pe alocuri, cu perdea de muşchi gros… regăsim apoi razele de soare într-un cot mai larg al văii. Traversăm covorul de buşteni şi ne îndreptăm către următorul tunel şi mai îngust, străjuit de pereţi tot mai înalţi, ridicăm privirea şi zărim cerul ca printr-o spărtură. Frumuseţi de-ţi taie respiraţia!

     Câţiva paşi ne despart de capătul canionului, căci ajungem la o săritoare ce nu poate fi urcată fără echipament adecvat. Nicio grijă însă, traseul de întors ne mai plimbă o dată prin sălbaticul canion, ce se ascunde privirii de nu ştii că este aici. Dar acum ştii! 😀

     Explorarea prin valea Sighiştelului ne-a plăcut foarte mult fiind o drumeţie ce ne-a oferit relaxare, linişte şi multă frumuseţe sălbatică şi a venit perfect la sfârşitul turei nostre din Apuseni. Vă recomand să vizitaţi aceste meleaguri frumoase, traseul este uşor de parcurs de oricine şi te răsplăteşte cu peisaje unice şi puţin cunoscute!

P.S.: iar acum la sfârşitul turei prin Apuseni, te invităm să citeşti întreaga aventură de 6 zile aici.